FANDOM


Calea Lactee.png

Cuadrantele galactice din Calea Lactee.

Calea Lactee este galaxia gazdă a sistemului nostru solar şi a Pământului, a altor aproximativ 100-400 miliarde de stele cu planetele lor, precum şi a peste 1000 nebuloase. Toate obiectele din galaxie orbitează în jurul centrului de masă al galaxiei, numit şi centru galactic.

Galaxia noastră, Calea Lactee, este împărţită în 4 cuadrante galactice. În seriale şi filme, se referă la un sistem de patru cadrane galactice, desemnate prin literele greceşti Alfa, Beta, Gamma şi Delta. Fiecare cuadrant este echivalentul unui pătrat cu latura de 50000 de ani-lumină.

O schiţă a galaxiei se poate vedea în tabelul de mai jos:

γ δ
α β

Cuadrantul Alfa

Această regiune cuprinde aproape toate planetele din Flota Stelară a Federaţiei, inclusiv planeta Pământ. În ciuda secolelor de explorări, cea mai mare parte a acestui cadran rămâne neexplorată.

Cuadrantul Alfa este împărţit în mai multe zone aflate sub controlul unor specii mai importante sau uniuni de specii:

  • Ferengi
  • Breen
  • Uniunea Cardassiană
  • Bajorani
  • Sheliak
  • Gorn
  • Talarieni
  • Tholieni

În urmă cu 600000 de ani în urmă, Cuadrantul Alfa a fost dominat de Imperiul Tkon, care a dispărut de mult în timpul în care are loc acţiunea din Planetes.

Cuadrantul Beta

Neexplorat la fel ca celelalte cadrane, Cuadrantul Beta este un loc minunat pentru dezvoltarea unor imperii belicoase. Imperiile Romulan şi Klingonian dar şi o parte a Flotei Stelare a Federaţiei locuiesc împreună, rar în relaţii bune.

Cuadrantul Beta, în stadiul actual al cunoştinţelor Flotei, este împărţit în zone teritoriale care includ:

Se poate distinge de Cuadrantul Alfa prin dimensiunile imperiilor, care sunt mult mai mari. Mai mult, Imperiul Klingonian este cel mai mare imperiu cunoscut în acest cadran.

Cuadrantul Gamma

Cuadrantul Gamma este de departe cel mai puţin explorat din toate, fiind extrem de departe de Pământ.

În stadiul actual al cunoştinţelor Flotei, Dominionul controlează cea mai mare parte a teritoriului cuadrantului, cu o dimensiune estimată aproximativ de zece ori mărimea Imperiului Klingonian (din Cuadrantul Beta).

Cuadrantul Delta

Acest cuadrant este compus din câteva imperii foarte mari printre care cel mai cunoscut în Galaxie este colectivul Borg.

Imperiile sale sunt:

  • Imperiul Krenim
  • Voth
  • Vidiienni
  • Kazon
  • Swarm
  • Hirogeni
  • Malon
  • Colectivul Borg (care se întinde pe o lungime foarte mare de 40000 de ani-lumină şi care s-a răspândit şi în cuadrantul Beta)


Specii şi locuri din Planetes
FEF: Pământ (umani)Gobola (gobolieni)Teremedó (teremedosieni)Vulcan (vulcanieni)Nimbeani şi mirieni (Talos)
Alţii: Klingonieni (Kronos)SulibaniTekodaPegas (pegasieni)DominionUnivers oglindăCalea Lactee

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki